Atașamentul sufletesc în relațiile de cuplu

noiembrie 22, 2018
Ce sunt atașamentele la nivel de suflet
noiembrie 22, 2018
Cum ne afectează viața atașamentele
noiembrie 22, 2018

Orice atașament îl face agresiv pe om.

Când un om începe să aibă o atitudine greșită față de lume și sufletul lui se atașează de ceva, „eu-l” nostru suprem știe deja ce se va întâmpla mai departe. Sufletul va începe să se atașeze de ceva, iubirea se va transforma în pasiune, iar pasiunea – într-un atașament foarte puternic și ură, omul începând să aibă pretenții față de persoana de care este atașat, toate acestea trecând ulterior la el însuși. Acolo, sus, în plan subtil, aceste lucruri sunt vizibile.

Când omul înțelege că moare, când vede cum I se distruge trupul, el știe că în curând i se va distruge conștientul și, de asemenea, toate atașamentele și sentimentele care-l leagă de această lume, atunci rămâne să spere numai în iubire.

E liberându-se de toate grijile și atașamentele, sufletul primește o cantitate imensă de energie, și dacă sufletul aspiră către Dumnezeu, atunci omul începe să simtă că el este unit cu Creatorul. Sentimentul de unitate cu Creatorul oferă o explozie de iubire în suflet.

În această lume totul este dual. Pentru mișcare și dezvoltare sunt necesare două potențiale. Primul potential – principala poruncă spune că Dumnezeu este unic. Și înseamnă că tot ce este creat de El este, de asemenea, unic. Atâta timp cât sufletul nostru aspiră, înainte de toate, către Dumnezeu, principiul unității se păstrează și se menține. Atunci, în toate sentimentele și dorințele noastre se unesc contrariile. Nu numai că noi ne îndeplinim dorințele, ci învățăm, de asemenea, să le stăpânim, să le conducem, noi încetăm să mai fim sclavii propriilor dorințe.

Dar, dacă unitatea cu Creatorul se pierde, atunci sufletul începe să slăbească câte puțin și iubirea se transformă în atașament, iar atașamentul naște agresivitate. Omul oscilează între extremități. Inițial, aceasta reprezintă închinarea la omul iubit, apoi frica de a-l pierde, insulte, gelozie, ură, dispreț.

Pentru a simți energia Divină, trebuie să cureți sufletul, să renunți la toate atașamentele. Trebuie să crezi că iubirea pentru Dumnezeu este cea mai înaltă fericire și sensul vieții noastre. Cu cât sufletul s-a atașat mai tare de fericirea superficială, cu atât mai agresiv omul se poartă cu cel care îl privează de această fericire. De aceea, în subconștientul omului imperfect, curățarea dă naștere unei explozii de agresivitate care este orientată către Dumnezeu, iar într-o astfel de situație, șansele de a supraviețui scad până la zero.

Cauza trădărilor și a jignirilor din partea soțului faţă de soţia sa – orgoliul exorbitant. La baza acestuia stă închinarea la suflet, închinarea la poftele trupești. Insuportabilitatea durerii sufletești este imposibilitatea de a accepta eșecul plăcerilor. Când concentrarea asupra poftelor trupești și a plăcerilor trece de limita periculoasă și se transformă în atașament și dependență, atunci începe procesul firesc de purificare.

Închinarea la poftele trupești duce la închinarea la omul iubit ca unei surse de plăcere. Sufletele se sudează, uitând de Dumnezeu, şi apoi, are loc decăderea lor. Iar omul iubit, pentru a se salva, începe să jignească, să umilească și să mărească distanța.

Dacă omul se închină la idolii senzuali, spirituali și fizici, atunci el comite cu ușurință o crimă împotriva iubirii. Sufletul lui se atașează de fericirea umană și atunci sentimentul de iubire devine periculos de mortal atât pentru el însuși, cât și pentru alții.

Noi nu știm ce se întâmplă în subconștientul nostru, în ce stare se află profunzimile sufletului nostru. Dar, dacă sufletul nostru s-a prins de valorile acestei lumi, omul iubit trebuie să ne provoace durere pentru salvarea sufletului. Propria iubire trebuie îndurată. Dacă nu există credință în Dumnezeu, atunci suferințele pot fi insuportabile. Se acumulează și ura față de omul iubit, și ura față de sine ca o lipsă a unei dorințe ascunse de a trăi. Toate acestea se transmit copiilor și viața în comun devine imposibilă.

Când pleacă soțul din familie? Atunci când nu numai soția îl ucide în mod subconștient, ci și copiii născuți de ea. Bărbatul este nevoit să aleagă: fie moartea, fie o boală, fie plecarea din familie. Ura subconștientă a copiilor față de tată se poate transforma într-un program de autodistrugere. În acest caz, de asemenea, pentru a salva copiii, soțul pleacă din familie. Odată cu încetarea relației, agresivitatea subconștientă a femeii și a copiilor este blocată.

Când vă străduiţi să iubiți și să iertați, sentimentul de iubire devine mai luminos și mai curat. Se atenuează aspectul uman și creşte cel Divin. Iubirea are multe aspecte, precum un copac are multe crengi, dar un singur trunchi. Dacă un om manifestă răbdare, grijă, compasiune, jertfire, bucurie în orice situație, sentimentul său nu se stinge și nu se transformă în atașament. Dimpotrivă, sentimentul devine mai fin, mai independent, și mai durabil. Acest sentiment îl face fericit și pe el, și pe acea fată de care el este îndrăgostit.

Omul iubit trebuie să dispară periodic ca și partener sexual și să fie perceput ca prieten, frate, copil. Plăcerea trebuie să fie schimbată prin detașare şi atunci iubirea nu se va transforma în atașament și nu va aduce chinuri sufletești și fizice.

O fată iubea puternic un tânăr, însă ei nu au putut rămâne împreună şi s-au despărţit. Timp de câţiva ani de la despărţire, această dragoste o chinuia, poate nu chiar atât dragostea, cât ceva foarte chinuitor, de neînțeles. Ea îşi dădea seama că nu trebuia să fie ataşată de el, însă acest ataşament exista şi, pur şi simplu, o distrugea. Aducea mai mult a blestem, decât a dragoste. Fata făcea cunoştinţă cu alţi tineri, în speranţa că îi va plăcea vreunul din ei. Însă, nimic...

Am început să analizez dacă ea are vreo vină. Rezultatul testărilor a fost negativ. Cine era de vină? O femeie, o rudă, chiar bunica ei. Spre uimirea mea, fata ştia despre ce este vorba. În tinereţe, bunica ei a iubit foarte mult un om, dar s-a căsătorit cu altul, din interes. Bunica a ucis iubirea din ea şi din omul iubit, iar, prin chinurile sale, nepoata trebuia să plătească ceea ce făcuse bunica. După discuţia cu bunica şi după ce a conştientizat că şi-a omorât dragostea, că a încălcat legile supreme, fata a scăpat de suferinţe. Eu am înţeles că, prin această metodă, se poate nu doar să tratez, ci să şi ajut sufletele oamenilor, să le îndrept destinele.

Cu cât iubirea şi ataşamentul sunt mai puternice, cu atât este mai periculos orice sentiment negativ față de omul drag. Este foarte periculos să ne supărăm sau să-i urâm pe oameni, mai ales pe aceia de care omul este strâns legat energetic: părinții, copiii, omul iubit, rudele.

Bolile vindeca omul de ataşamente. O purificare drastică începe când atașamentul și agresivitatea trec la nivel de spirit și trup. Și, pe deasupra, cu cât omul este mai fericit în căsnicie, cu atât mai repede poate apărea boala, pentru că sufletul dumneavoastră va uita de Dumnezeu și va începe repede să se prindă de valorile acestei lumi.

Diabetul este rezultatul unui atașament ridicat, al iubirii care s-a transformat în pasiune, gelozie, nemulțumire și blamare. Problemele de sănătate și cele de destin, care ne îndepărtează de la închinarea la trup, spirit și suflet, ne purifică energia, ne umple sufletul cu iubire și ne permite să dăm naștere unor copii sănătoși. Pietrele din vezica biliară reprezintă umilirea viitorului, a conștientului, a spiritului. Pancreatita reprezintă umilirea dorințelor, a atașamentelor, a geloziei.

În ceea ce privește diabetul, îmi amintesc de un om pe care-l cunoșteam. El avea o formă gravă de diabet. Era un bărbat foarte inteligent și cu o voință puternică, avea două facultăți, a predat în străinătate. Eu determinam întotdeauna această boală drept o gelozie insuportabilă, ca închinare la omul iubit și îl sfătuiam să lucreze anume în această directie.

Această istorie mi-a povestit-o un pacient cu un destin complicat. El avea o gelozie subconștientă imensă. Durerea sufletească era de nesuportat pentru el, adică avea o tendință interioară dintre cele mai puternice de a se prinde de sufletul omului iubit. Din această cauză, au început să se producă deformări în caracterul lui. El a început să trăiască cu conștientul, cu spiritualitatea, cu idealurile, pentru el munca a devenit sensul vieții, unde dispărea de dimineață până seara. Fratelui său îi lipsea complet viața personală. Și, iată, odată având o discuție cu el, absolut întâmplător, s-a clarificat cauza acestor probleme. Mama lui a fost un om profund credincios în tinerețe. Era perioada de după război, o perioadă foarte grea. Iar apoi ea s-a căsătorit, s-au născut copiii și aceasta a încetat să mai meargă la biserică. Fiul ei a întrebat-o cumva: „Mamă, tu crezi în Dumnezeu?” – „Nu, – a recunoscut ea. – Înainte credeam, când trăiam foarte rău, iar acum eu am totul. Am un soț minunat. Tatăl vostru este și bun, și atent, și grijuliu. Mie îmi este atât de bine cu el, încât nu am nevoie de Dumnezeu”.

Uite așa o dragoste absolută pentru un bărbat îți poate mutila proprii copii. Din păcate, la majoritatea oamenilor, nevoia de Dumnezeu apare numai în momentul necazurilor și al pierderilor, adică în momentul ruperii forțate de la fericire și plăcere. Probabil, noi trebuie să învățăm să aspirăm de bună voie către Dumnezeu.

Oare ce poate să facă subconștientul? Să presupunem că un bărbat începe să se îndrăgostească de o femeie însă, conform cu caracterul său, el este un om care se atașează foarte tare și, cu cât femeia este mai frumoasă, cu atât mai puternic va fi atașamentul lui, ca urmare, el poate fie să o ucidă pe ea, fie pe sine. Așadar, un bărbat vede o femeie, se îndrăgostește de ea, o curtează. Deși îl place, aceasta îl refuză, însă îi dă numărul ei de telefon. Bărbatul se pregătește să o sune, dar în acel moment el începe să aibă probleme de sănătate. Mai întâi unele probleme, apoi altele, pe urmă ajunge la spital unde stă timp de câteva luni. Medicii nu-l pot vindeca deoarece, de fapt, nu este voie să fie tratat. Când, în cele din urmă, bărbatul iese din spital, relația cu acea femeie rămâne departe în trecut și el nici măcar nu înțelege că boala i-a salvat viața.

Ataşamentele de fericirea umană se transmit peste generaţii.

Dacă în neamul dumneavoastră are loc moartea bărbaților, putem presupune că aceasta înseamnă că femeile sunt foarte agresive la interior. Dacă mama dumneavoastră este văduvă atunci, probabil, nu doar dumneavoastră, ci și viitorii copii și nepoți poartă povara atașamentelor de fericirea umană, povara pasiunilor și a agresivității.

Iubirea începe să se transforme rapid în atașament, mai ales după luna de miere.

În tinerețe, îndrăgostirea și dorința de a avea copii sunt naturale și asigurate cu energie, pentru că legătura cu Dumnezeu în subconștient este încă puternică. Sufletul primește această legătură încă înainte de nașterea omului. Iar la maturitate trebuie în mod conștient să dobândim ceea ce ne este dat gratuit în tinerețe. Când aveţi sentimentul de iubire, este necesar să visați cât mai puțin la persoana iubită. Dimpotrivă, trebuie să vă detașați și să vă rugați. Trebuie să vă limitați la maximum plăcerea sexuală și să folosiți iubirea umană pentru deschiderea iubirii Divine.

Însă reiese că energia imensă este orientată nu numai în mod conștient, ci și în mod subconștient, către adorarea omului iubit. Acesta simte că poate muri, că un pericol serios amenință copiii și nepoții și, de aceea, în mod intuitiv trebuia să oprească procesul degradării iubirii, care se transformă în atașament. Într-un caz asemănător, un remediu minunat este infidelitatea sau divorțul.

Iubirea este cea mai mare forță din Univers. Ea trebuie orientată în mod corect. Dacă iubirea este adresată în primul rând lui Dumnezeu, atunci acest sentiment oferă prosperitate și dezvoltare. Dar, dacă acest sentiment îl face Dumnezeu pe omul iubit, atunci acesta moare sau pleacă. Iubirea, care s-a transformat în atașament, este periculos de mortală.

Omul credincios, care respectă poruncile, care se sacrifică și care poate să renunțe, simte cu mult mai des starea de zbor în interior. El simte și vede prezența lui Dumnezeu în tot iar, în subconștientul lui, omul iubit este doar un mijloc pentru cunoașterea lui Dumnezeu. El iubește într-un om „Eul” lui adevărat, adică Divinul, de aceea iubirea lui este practic lipsită de atașamente și nu-i ucide nici pe cei pe care el îi iubește, nici pe el însuși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *