parallax background

Cum să ne invingem atașamentele

noiembrie 22, 2018
Cum ne afectează viața atașamentele
noiembrie 22, 2018
Consecințele orgoliului asupra destinului și a șănătății
ianuarie 14, 2019

Orice fericire umană este posesiune de valori materiale şi spirituale. De aceea nici nu poate fi ţelul principal, ci doar un mijloc, o pârghie, pentru amplificarea divinului din sine! Ştiinţa de a primi în orice secundă pierderea fericirii omeneşti aspirând în acel moment spre divin reprezintă posibilitatea unei evoluţii normale.

O parte din fericirea omenească trebuie respinsă. Noi îi plătim lui Dumnezeu un tribut de iubire. Dacă nu o facem, pierdem fericirea omenească. Dacă omul se desparte periodic de tot ceea ce îi este drag trăind mental moartea celor apropiaţi şi propria moarte, este deja gata să-şi jertfească fericirea omenească, dar numai în cazul în care acceptăm totul ca fiind dat de Dumnezeu şi păstrăm iubirea pentru el.

D upă mulți ani de cercetări asupra pacienților mei, pot spune următoarele: nivelul dependenței de trup, de bunurile materiale se învinge în mod dureros, dar suficient de repede. Pentru unii oameni, pur și simplu, este imposibil să învingă dependența de bunurile spirituale. Lor le este frică să piardă ceea ce considerau zeci de ani a fi sensul vieții lor. Dar oricum, mai devreme sau mai târziu, dacă nu există o detașare voluntară, atunci apare o detașare forțată: boli, necazuri, pierderea locului de muncă, eșecul viitorului, închisoarea, moartea etc.

Atașamentul înseamnă dependență. Cu cât noi depindem mai puternic de instinctele noastre, de dorințele noastre, cu atât mai tare ne supărăm, când pierdem posibilitatea de a le satisface, de a primi ceea ce dorim. Din acest motiv, pentru a învinge supărările, este necesar să putem să nu ne atașăm de fericirea pe care ne-o oferă lumea înconjurătoare, să nu facem abuz de propriile dorințe ci să le stăpânim.

Dacă am reflecta, în toate poruncile este vorba despre abilitatea de a ne limita dorințele și nevoile instinctelor noastre. Este necesar să ne suspendăm pentru un anumit timp esența animalică și pe cea umană pentru a permite Divinului să se manifeste.

Dacă un om nu este cumpătat, nu poate să-și limiteze dorințele, face prea mult pe plac propriilor instincte, face exces de mâncare, sex sau muncă – atunci va exista din ce în ce mai puțină iubire în sufletul său, atașamentul i se intensifică, o jertfă devine ceva imposibil pentru el. Doar cel care este gata să se îndepărteze de la propriile instincte poate să jertfească. Cu cât noi ne închinăm mai mult la propriile dorințe, creând un cult al consumului, cu atât ne este mai greu să dăruim și să ne menținem iubirea în suflet.

Înainte spuneam: „Anulaţi agresivitatea, supărările, nemul¬ţumirea faţă de alţii". Şi noţiunea de „agresivitatea subconştientă" indică, în primul rând, fondul de pretenţii faţă de alţi oameni. Apoi am înţeles că este puţin şi că nemulţumirea, supărările faţă de sine, faţă de caracterul, vârsta personală sau posibilităţile limitate, reduse, sunt periculoase, că acestea pătrund adânc înăuntrul nostru şi pot ajunge la foarte mari dimensiuni, fiindcă faţă de noi suntem deschişi.

Ulterior, am conştientizat că simpla nemulţumire pentru situaţia în care te găseşti, faţă de soartă, societate, lumea înconjurătoare este mai puţin evidentă decât ura faţă de vecini, dar rezultatele negative sunt considerabil mai semnificative. Am început să le spun pacienţilor:

— La început puteţi să vă amintiţi fiecare situaţie concretă, pe cine şi ce v-a supărat şi să le retrăiţi, iertând tot. Apoi ispăşiţi-vă agresivitatea faţă de iubire, apărută în sufletul dumneavoastră în urma supărării pe sine, pe soartă şi care este prezentă în sufletele altor oameni în urma judecării lor, a pretenţiilor faţă de ei.

Am privit partea de care omul este cel mai tare ataşat şi am propus să se lucreze mai mult în aceea direcţie. Apoi, am văzut că, în afară de îndepărtarea unui ataşament, de pildă, gelozia, trufia sau ataşarea de idealuri, trebuie anulat fondul general de apartenenţă la omenesc. Şi în acest plan este obligatorie modificarea concepţiei despre lume.

Este periculoasă şi plină de responsabilitate nu doar stăpânirea valorilor spirituale, ci şi a celor materiale. Să presupunem că un bărbat începe să se îndrăgostească de o femeie însă, conform cu caracterul său, el este un om care se atașează foarte tare și, cu cât femeia este mai frumoasă, cu atât mai puternic va fi atașamentul lui, ca urmare, el poate fie să o ucidă pe ea, fie pe sine. Așadar, un bărbat vede o femeie, se îndrăgostește de ea, o curtează. Deși îl place, aceasta îl refuză, însă îi dă numărul ei de telefon. Bărbatul se pregătește să o sune, dar în acel moment el începe să aibă probleme de sănătate. Mai întâi unele probleme, apoi altele, pe urmă ajunge la spital unde stă timp de câteva luni. Medicii nu-l pot vindeca deoarece, de fapt, nu este voie să fie tratat. Când bărbatul iese în cele din urmă din spital, relația cu acea femeie rămâne departe în trecut și el nici măcar nu înțelege că boala i-a salvat viața. Iubirea are multe aspecte, precum un copac are multe crengi, dar un singur trunchi. Dacă un tânăr manifestă răbdare, grijă, compasiune, jertfire, bucurie în orice situație, sentimentul lui nu se stinge și nu se transformă în atașament. Dimpotrivă, sentimentul devine mai fin, mai independent, și mai durabil.

Când iubiţi pe cineva, puteţi repeta : „Doamne, te iubesc mai mult decât pe el, mai mult decât pe copiii mei, mai mult decât tot ceea ce îmi este scump". Dacă facem permanent acest lucru, atunci putem dărui iubirea omului iubit fără să ne temem pentru acesta.

Străduiți-vă în primul rând să biruiți închinarea interioară la plăcere, din cauza căreia dumneavoastră renunțați în mod subconștient la iubirea pentru Dumnezeu. Încercați să excludeți tot ce amplifică plăcerile: dulcele, alimentele calorice, vinul, pâinea, mai ales primăvara. Atunci, în lipsa oricăror feluri de plăceri, va fi mai ușor să simți nevoia de iubire.

Eu îmi amintesc, încă din copilărie, fraza pe care o auzeam tot timpul pretutindeni: „Primăvara este anotimpul îndrăgostiților”. Există stereotipuri constante – primăvara trebuie începi idile noi, să cauți aventuri amoroase, acest lucru se consideră cu totul firesc. Însă, de fapt, primăvara trebuie să fie una din etapele de îndrăgostire de Creator. Este vorba de faptul că, în această perioadă, omul se deschide spre o nouă energie a viitorului. Dacă această energie este folosită pentru creșterea iubirii față de Dumnezeu, dependența omului de poftele trupești, de viață, de dorințe se micșorează brusc și în felul acesta se învinge tendința de atașament de plăceri. Înseamnă că, în următoarele luni, omul va păcătui mai puțin, va fi predispus mai puțin la pasiuni, iar împreună cu pasiunile se vor atenua gelozia, furia, invidia și zgârcenia lui. Mai bine zis, o atitudine corectă față de postul primăverii curăță sufletul și permite prevenirea viitoarelor boli și nenorociri încă de la început.

Postul este chiar metoda prin care să ne liniștim, să ne înfrânăm „Eul” nostru exterior, să ne detașăm de el și să simțim „Eul” nostru suprem care provine de la Dumnezeu și prin care noi comunicăm cu El. Noi îl simțim pe Dumnezeu cu sufletul, nu cu trupul și nu cu conștientul. Pentru a simți unitatea cu Dumnezeu, noi trebuie să ne detașăm de propriul „Eu” din lut, uman. Este necesar să ne înfrânăm nevoile corpului și ale spiritului – atunci sufletul va începe să se dezvăluie și unitatea cu Creatorul va deveni posibilă.

Cea mai importantă energie – energia sufletului. Aceasta se activează atunci când omul se abține de la sex, se înfometează, se detașează. Înfometarea vindecă trupul unui om, deoarece îi vindecă sufletul.

În momentul în care un om se înfometează, sufletul său se detașează de toate lucrurile pământești, se deschide Divinului și atunci în suflet vine o energie nouă, pură. Dacă un om nu se închină sexului, mâncării și altor plăceri, dacă se stăpânește și se roagă periodic, sufletul său se purifică.

Așadar, de la ce să începeţi lucrul cu sine?

Este necesar să începeţi cu schimbarea de sine, cu schimbarea părerilor dumneavoastră asupra trecutului, asupra prezentului și asupra viitorului, cu schimbarea atitudinii față de orice situație și față de oameni, cu schimbarea atitudinii față de sine și față de lumea din jur.

Este necesar să începeţi cu schimbarea caracterului. Este necesar să începeţi cu schimbarea obiceiurilor și a modului de viață – atunci schimbarea caracterului devine mai uşoară.

Este necesar să începeţi lucrul cu sine cu o astfel de acțiune elementară cum este căința, cu revizuirea propriei vieți. Dacă, revizuindu-și propria viață, un om îi va ierta pe toți, se va căi, nu va elimina pur și simplu agresivitatea ci va învăța să păstreze iubirea în orice situație – atunci vor începe să aibă loc schimbări reale.

Este necesar să vedem chipul lui Dumnezeu nu doar în alți oameni ci și în noi înșine. În același timp, trebuie să fim conștienți de imperfecțiunea și lipsa de însemnătate a „Eu-lui” nostru fizic. Acest lucru ne ajută să ne schimbăm caracterul și să ne lărgim orizontul cunoașterii.

Cum să ne aducem armonie în suflet? Trebuie să punem sufletul pe primul plan, să simțim că nu avem voie să ucidem iubirea, să ne amintim și să trecem prin toate situațiile de viață cu ajutorul căinței, atunci când noi am renunțat la iubire.

Dacă un om dorește să învețe cum să păstreze iubirea în suflet, acesta începe să se schimbe: el devine curajos, sincer, el trăiește cu inima nu cu mintea, încetează să judece și să disprețuiască oamenii, el nu regretă, nu se teme, nu se descurajează, nu se grăbește, nu se enervează. El este fericit, energic, blând.

La fel ca și un sacrificiu, iertarea și căința vindecă un om deoarece, atunci când omul sacrifică ceva, lui îi scade atașamentul față de lume. Următoarea întâmplare s-a petrecut cu un om de afaceri. Acesta își ajuta o cunoștință, îl susținea prin toate mijloacele. Respectivul a trăit aproximativ un an la el. Iar apoi, cunoștința s-a pus pe picioare și a decis să îi ia afacerea cu forța. În momentul în care omul de afaceri mi s-a adresat, bandiții voiau să-i ia cu forța mașina cu care el își ducea marfa.

Aceștia erau anii `90. Cunoștința omului de afaceri a apelat la reprezentanții lumii criminale și omul de afaceri i-a urmat exemplul. S-a dovedit a fi o situație la limita morții.

Când acest om mi-a cerut sfatul, i-am explicat că, fără îndoială, el are dreptate la nivel exterior, căci este absolut corect să aperi ceea ce ai. Dar, dacă analizăm situația la nivel subtil, atunci el nu are dreptate. Este vorba despre faptul că el are un atașament foarte puternic pentru dreptate, bunăstare și, prin intermediul infractorilor, sufletul lui este vindecat de Sus.

Omul m-a întrebat ce să facă. I-am răspuns că este necesar să facă un sacrificiu – să renunțe la mașină. Dar acesta s-a revoltat și a spus că este mai bine să aibă loc un conflict între două grupuri.

Eu l-am avertizat că, în acest caz, el va muri:

– Vei fi ucis. Acesta este un lucru cert. Nu știu cum vei fi ucis însă, practic, nu ai șanse de supraviețuire.

La fel ca și un sacrificiu, iertarea și căința vindecă un om deoarece, atunci când omul sacrifică ceva, lui îi scade atașamentul față de lume. Căci tocmai atașamentul duce la intensificarea agresivității subconștiente. Trebuie să te căiești pentru faptele, gândurile, sentimentele incorecte. Mai întâi, trebuie să existe căința, pe urmă – iertarea, și mai departe – schimbarea mult mai profundă a caracterului.

A-ţi învinge ataşamentele înseamnă a te detaşa de eul propriu uman.

Mi-am amintit ce mi-a povestit o cunoştinţă:

— Am citit cărţile dumneavoastră, am lucrat asupra mea şi există efecte, dar este foarte greu să lucrez cu eul meu de bunăvoie. Există o metodă de însănătoşire - mersul pe cărbuni aprinşi. Am încercat şi ştiţi, cu sănătatea stau mult mai bine.

Pentru că mi-a trezit interesul am rugat-o să-mi povestească despre starea pe care o resimte înainte de a trece peste şanţul de cinci metri, umplut cu cărbuni aprinşi.

— Instructoarea noastră ne-a spus următoarele - a început ea - imaginaţi-vă cea mai mare pierdere din viaţa dumnea¬ voastră şi acceptaţi-o. Apoi adresaţi-vă forţelor superioare şi cereţi-le ajutor. Când am făcut acest lucru - povestea cunoştinţa - mâinile mi-au devenit fierbinţi de parcă ar fi ieşit curent din ele. Am simţit că sunt gata şi am păşit liniştită trecând peste cărbuni.

Vikingii mâncau înainte de luptă bureţi pestriţi (ciuperci otrăvitoare) pentru a se debarasa de conştiinţa propriului eu şi a fi capabili de acte de vitejie. Unii luptători din Orient îndeplineau ritualul propriei morţi şi mergeau la luptă de parcă ar fi murit deja. Frica dispărea, capacităţile se înzeceau. Femeia, care nici nu poate ridica cincizeci de kg, văzând cum copilul ei a nimerit sub o maşină ridică un camion de opt tone, eul ei personal dispare în acest moment cu toate probleme sale. Ea trăieşte din dorinţa de a-şi ajuta copilul.

Apropo, am citit pe urmă un articol despre un trib care calcă pe foc. Înainte de acest act, indienii, îşi creează o anumită stare timp de câteva zile. Principalul este să elimine contactele sexuale, hrana gustoasă, adică tot ce ne leagă de eul nostru omenesc. Mi-am amintit cum au arătat la televizor un om îmbrăcat într-o tunică albă. Lua o baghetă în mână, se înclina şi intra într-o anumită stare. După aceasta, la comanda lui i se turna pe spate un borcan de cinci litri cu acid sulfuric. Tunica se destrăma sfârâind în câteva secunde iar pe spinarea lui nu rămânea nici o arsură.

Am înţeles de unde vin minunile săvârşite de sfinţi şi de ce nu au putut fi ei otrăviţi, de ce ieşeau vii din foc şi de ce zburau prin aer. Asemenea lucruri făceau şi yoghinii în India. Reiese că nu erau basme, ci fapte reale. Am înţeles că aici lucrează acelaşi mecanism. Dacă omul nu poate să ierte pe cineva sau nu poate accepta pierderea a ceva scump, corpul lui depinde de mediul înconjurător şi nu suportă modificările bruşte. In măsura în care omul este în stare să se detaşeze de conştiinţă şi de eul lui omenesc, corpul său este mai puţin supus distrugerii.

Eu-l nostru omenesc este multi-stratificat. Trecerea de la eul trupesc la treptele sale mai înalte şi deschiderea unor largi posibilităţi fără mărirea rezervelor de iubire din suflet dau o creştere considerabilă a propriei importanţe şi, ulterior, tot mai multe probleme. De aceea, indife¬rent de ineficienţa externă, gândul constant către Dumnezeu şi iubirea care nu depinde de nimic oferă o sănătate reală şi o fericire autentică.

Este necesar să simţim prezența Divinului în toate lucrurile. Cu cât noi vedem voia Divină mai clar, cu cât mai insistent ne facem un scop din conexiunea cu Dumnezeu, cu atât mai ușor și mai nedureros are loc procesul de învingere a atașamentelor. În loc de ruptură – o stratificare, în loc de stratificare – zborul. De aceea, fraza mea – „Omul trebuie să treacă prin durere”, cu timpul, probabil, va deveni alta: „Sufletul omului trebuie să se înalțe deasupra tuturor atașamentelor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *